luni, 9 ianuarie 2017

Sfaturi educative


                 Am vrut să aflu răspunsul la ce înseamnă să fii cuminte şi i-am întrebat pe copii ce înseamnă asta. Bineînţeles că le-a fost dificil  să îmi răspundă, însă în general ei răspund cu: „a sta cuminte”(adică a nu se mişcă din locul indicat de autoritate), „a-i asculta pe părinţi”, în general. După cum vedeţi, nimic concret în educatia copilului, ci doar ceva general, ambiguu, şi fără nici o eficientă educativă. Aşa că dacă vă imaginaţi că va şti să nu sară în pat când îi spuneţi  “să fii cuminte”, veţi fi foarte dezamăgiţi.
            Pentru a-i determina pe copii să respecte regulile date de dumneavoastră, ei trebuie să se simtă înţeleşi, ascultaţi şi ceea ce este foarte important să învăţaţi să vorbiţi pe limba lor, adică la nivelul lor de înţelegere în termeni concreţi, făcând referinţă la comportamentul aşteptat într-o maniera directă, de ex.: „Mă aştept să-ţi faci patul”, „Vei merge în camera ta şi îţi vei strânge jucăriile”, evitând termenii generali, „Fii un copil ascultător”, „Fii bun” etc.





  1. Cunoaste-ţi copilul.
  2. Stabileşte reguli simple şi clare, pe înţelesul lui.
  3. Foloseşte cu moderaţie şi recompensele şi pedepsele. Nu îi oferi cadouri scumpe pentru a încuraja un anumit comportament, după cum nu trebuie să apelezi nici la pedepse fizice. Extremele sunt de evitat; e de preferat să îl trimiţi să stea la colţ câteva minute sau pe "un scaun de pedeapsă” dacă face un lucru interzis, mai degrabă decât să-i dai o palmă.
  4. Într-o zi, nu ai voie să-l surprinzi făcand mai multe lucruri rele decât lucruri bune. Dacă îl copleşeşti de reproşuri în fiecare zi, se va obişnui să îţi atragă atenţia numai prin năzbâtii şi greu îl vei mai aduce pe calea cea bună.
  5. Ignoră detaliile insignifiante, precum tânguirile şi plânsetele slabe.
  6. Fii coerentă şi nu face excepţii de la regulile stabilite.
  7. Fii o bună ascultătoare a copilului şi repetă-i întotdeauna după ce vorbeşte cu tine ce ai înteles tu din ce ţi-a spus.
  8. Lasă-l să te ajute să alegi consecinţele comportamentului său (dupa 3 ani).
  9. Nu ţipa la copil. Vorbeşte-i cu respect şi va fii mult mai cooperant. Nimănui nu-i place să auda ţipete în jurul său.
  10. Nu îi spune că este un copil rău, care face numai lucruri rele. În timp, va ajunge chiar să creadă asta despre el.
  11. Adu-ţi aminte că fiecare copil e unic şi creşte în ritmul propriu, iar comportamentul lui diferă în funcţie de stadiul dezvoltării în care se află.



De multe ori părinții nu-și dau seama că remarcile lor pot afecta personalitatea în formare, încrederea copilului în sine, în părinți și în societate, în general. Părinții își vor copiii în siguranță și mulțumiți. Nici un părinte nu încearcă deliberat să-si transforme copilul într-un adult neîncrezător, timid, temător, antipatic ori nerespectuos. Secretul unei relații armonioase părinte-copil, constă într-o comunicarea sinceră a emoțiilor și trăirilor toate aplicate în educatia copilului.

Proiect didactic - limbă şi comunicare cl a IV-a

Proiect didactic


Data
Unitatea de învățământ: Școala gimnazială „Ștefan Bârsănescu”, Iași
Clasa: a III- a D
Propunător: Savin Cristina
Aria curriculară: Limbă şi comunicare
Disciplina: Limba şi literatura română
Unitatea de învățare: Feerie de iarnă
Subiectul lecției:  Iarna” de Vasile Alecsandri
Tipul lecției: însuşire de noi cunoştinţe
Scopul lecției: : Dezvoltarea capacităţii de receptare a unui mesaj transmis prin intermediul unui text liric

Competențe specifice:
1.2.1. explicarea sensului cuvântului prin mijloace verbale și nonverbale pornind de la contextul audiat;
1.3. Sesizarea unor regularități ale limbii prin raportare la mesaje audiate;
1.5. Manifestarea unei atitudini deschise față de comunicare în condițiile
neînțelegerii mesajului audiat.
Obiective operaționale:
O1: să citească corect, coerent, conştient versurile poeziei respectând intonaţia sugerată de semnele de punctuaţie şi de conţinutul de idei;
O2: să identifice cuvintele necunoscute din text;
O3: să valorifice în construcţii proprii cuvintele noi şi expresiile deosebite din text, alcătuind scurte enunţuri;
O4: să precizeze tipul de text căruia îi aparţine poezia Iarna, stabilind principalele caracteristici ale acestui text;
O5: să identifice imaginile vizuale şi auditive din text;
O6: să stabilească rima şi măsura versurilor din poezie;
O7: să utilizeze cuvintele date pentru a construi comparaţii şi personificări.

Strategia didactică:
Metode și procedee: conversația, explicația, exerciţiul; lectura explicativă; ciorchinele; observaţia.
Mijloace didactice: manual, tablă, marker, caietul elevului, fişa de lucru.
Forme de organizare: frontală, individuală;
Resurse umane: 33 de elevi;
Resurse temporale: 50 de minute.

Bibliografie:
1.     MECTS - Programa școlară pentru disciplina LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ CLASELE a III-a – a IV-a; (2014), București;
2.     Gabriela Bărbulescu, Daniela Beşliu, Metodica predării limbii şi literaturii române în învăţământul primar, Ed. Corint, 2009
3.     C. Iordăchescu , Să dezlegăm tainele textelor literare- clasa a-IV-a, Ed Carminis, 2006







marți, 3 ianuarie 2017

Proiect didactic - Matematică - clasa a IV-a

Proiect didactic


Data
Unitatea de învățământ: Școala gimnazială „Ștefan Bârsănescu”, Iași
Clasa: a IV- a A
Propunător: Savin Cristina
Aria curriculară: Matematică și Științe ale naturii
Disciplina: Matematică
Unitatea de învățare:Împărțirea numerelor naturale în concentrul 0 -1000000;
Subiectul lecției:  Împărțirea unui număr natural la un număr de două cifre;
Tipul lecției: Consolidare
Scopul lecției: Consolidarea deprinderii de a efectua operații de împărțire a unui număr natural la un număr de două cifre;
Competențe specifice:
2.5. Efectuarea de împărțiri la numere de o cifră sau de două cifre în concentrul 0 – 1000000;
2.5.4.Utilizarea în calcul a unor proprietăți ale împărțirii;
2.5.10. Efectuarea probei operației de împărțire;
2.5.11. Rezolvarea de exerciții cu operațiile cunoscute, respectând ordinea efectuării operațiilor și semnificația parantezelor (numai paranteze rotunde și pătrate);
5.3. Rezolvarea de probleme cu operațiile aritmetice studiate, în concentrul 0 – 1 000 000.
Obiective operaționale:
O1: să efectueze operații de împărțire cu numerele naturale de la 0 – 1 000 000;
O2: să calculeze exerciţiile respectând ordinea efectuării operațiilor într-un exercițiu cu paranteze;
O3: să rezolve exercițiile și problemele, cu operațiile cunoscute, respectând ordinea efectuării operațiilor;
O4: să completeze tabelul cu calculele din culegere;
O5: să scrie numărul potrivit pentru a rezolva exercițiile de pe „steluță”.


Strategia didactică:
1.      Metode și procedee:conversația, explicația,calcul mintal,exercițiul;
2.      Mijloace didactice:tablă, marker,fişă de lucru, caiete, manual, culegere;
3.      Forme de organizare:frontal, individual;
4.      Resurse umane: 27 de elevi;
5.      Resurse temporale: 50 de minute.

Bibliografie:
1.      Maior, Aurel; Călugăriță, Angelica; Maior, Elena; (2006), Matematică – manual pentru clasa a IV-a, Editura: Aramis, București;
2.      Petrovici, Constantin; (2014), Didactica matematicii pentru învățământul primar, Editura: Polirom, Iași;
3.      Programa școlară pentru disciplina Matematică,  clasele a III-a și a IV-a; (2014), București;













Utilizarea tehnologiei în educaţie


Utilizarea tehnologiei în educaţie


1. Delimitări conceptuale. Avantaje și dezavantaje ale utilizării tehnologiei în educație.

2. Internetul. Sursă educațională și facilitator al învățării colaborative. 


Delimitări conceptuale
¢               În zilele noastre calculatorul are un rol atât de important, acesta reprezentând prima opțiune atunci când întâmpinăm o necesitate, indiferent de natura acesteia, deoarece calculatorul este calea ce duce către ”o carte cu de toate și despre toate”, adică internetul.
          ,,Impactul tehnologiei informaționale și comunicaționale asupra educației școlare este remarcabil și se pare că această dezvoltare va duce la efecte pozitive, dar și la probleme suplimentare. Procesul de înlocuire a vieții reale cu componentele/ aspectele aduse de mijloacele computer-media poate fi numit virtualizare” (Cucoș, 2006, p.26).
¢”Cuvântul virtual își are originea în latinescul virtus, care înseamnă ”putere”, ”forță” (Cucoș, 2006, p. 13).
¢În educație, acest fenomen se manifestă când computerile sunt folosite pentru a substitui experiențele de învățare ce se realizau anterior în contact cu profesorul sau pentru a da șansa de a învăța ceea ce în trecut nu ar fi fost disponibil, la îndemâna oricui” (Cucoș, 2006, p. 26).
Ce este instruirea?
,,Instruirea reprezintă activitatea principală realizată în cadrul procesului de învățământ conform obiectivelor pedagogice generale elaborate la nivel de sistem, în termeni de politică a educației” (Adăscăliței, 2007, p. 22).





Ce înțelegem prin instruire asistată de calculator?
¢1. ”Instruirea asistată de calculator (IAC) reprezintă o metodă didactică ce valorifică principiile de modelare și analiză cibernetică a activității de instruire în contextul utilizării tehnologiilor informatice și de comunicații, caracteristice societății contemporane” (Adăscăliței, 2007, p.22).

¢2. ,,Instruirea asistată de calculator este o modalitate de lucru integrată organic în sistemul de predare/învățare obișnuit. Specificul acesteia constă în faptul că oferă inserții de secvențe, lecții/cursuri, fragmente demonstrative etc. prin calculator, concepute în stiluri de prezentare variate, de la materiale tip text de lecturat până la materiale de simulare și vizualizare integrate organic în programul obișnuit de lucru al școlii” (Cerghit, 2006, p. 301).
          Așadar ,,profesorul nu mai   este acel cineva care predă   cuiva un anumit lucru într-un   context dat, ci o persoană care   învață și ea lucruri noi, alături   (și) de altcineva (elevii săi,   colegii săi), într-un context   saturat din ce în ce mai mult de   noi instrumente de informare și   comunicare” (Cucoș, 2006, p. 131).

vOrganizarea informației conform cerințelor programei.
vStimularea cognitivă a elevului prin diferite secvențe didactice sau întrebări ce vizează depistarea unor  situații problematice.
vRezolvarea sarcinilor prezentate anterior prin reactivarea sau obținerea informațiilor necesare de la resursele informatice apelate prin intermediul calculatorului.
vRealizarea unor sinteze recapitulative după parcurgerea unor teme, module de studiu: lecții, grupuri de lecții, subcapitole, capitole, discipline școlare. Asigurarea unor exerciții suplimentare de stimulare a creativității elevului” (Adăscăliței, 2007, p. 24).


   ,,Întreaga cultură, se reconfigurează    odată cu apariţia noilor tehnologii de    informare și de comunicare. Procesul    învăţării este sprijinit (tutelat) prin noile instrumente de amplificare cognitivă. De fapt, ele sunt un fel de prelungiri ale funcţiilor psiho-mentale omeneşti: planul senzorial, interactivitate maximală, putere memorială extensivă, exploatarea combinată a surselor de cunoaştere, posibilităţi infinite de manipulare şi conexiune simbolică, permisivitate la real şi la imaginar” (Cucoș, 2006, p. 11).
  Atât timp cât profesorul, elevul și calculatorul se vor afla într-o ”relație deschisă”, cu ajutorul internetului, un alt ”ingredient principal”,  vor putea lua naștere multe experiențe educaționale, ce se vor imprima în rădăcinia micului învățăcel, pentru a se dezvolta armonios.

,,Integrarea optimă a IAC în cadrul procesului de învăţământ este condiţionată de:

¢Asigurarea resurselor hardware (aparatură tehnică), dotarea cu calculatoare, instalare de soft, gestionare, întreţinere, asistenţă tehnică, ceea ce presupune anumite competenţe în folosirea calculatorului (abilităţi tehnice adecvate);

¢Asigurarea resurselor (componentelor) orgware (adică adoptarea unor norme organizatorice şi metodologice vizând un modus operandi integrator şi eficient).

¢Asigurarea resurselor software (adică programe educaţionale distribuite pe CD-ROM şi dischete; înregistrări multimedia destinate învăţării diferitelor conţinuturi (discipline) şi instalarea de softuri educaţionale specifice,” (Cerghit, 2006, p. 297).

¢,,Softul educaţional este un program informatic complex, special conceput pentru a fi utilizat în procesul didactic.
Softul educaţional poate fi considerat şi forma electronică a unui manual, dar nu sub forma unui simplu document de forma *.doc sau *.pdf, ci cu o interfaţă care permită o modalitate de lucru interactivă (bazată pe meniuri, butoane ş.a.).


          



      Avantajele utilizării tehnologiei în educaţie


,,Instruirea asistată de calculator deţine un potenţial semnificativ pentru instruire. Resursele ei constau în diversitatea rolurilor şi funcţiilor pe care şi le oferă, dar şi în procedurile didactice pe care se bazează. Din toate acestea ea contribuie în mod apreciabil la reînnoirea modurilor de predare/învăţare şi la îmbunătăţirea calitativă a activităţilor şcolare;
IAC beneficiază de mari posibilităţi de transmitere sau de prezentare a unor noi conţinuturi. Şi face aceasta într-o formă suis-generis (particulară), interactivă şi în condiţii de dirijare riguroasă, pas cu pas, prin tehnici specifice de programare;
Instruirea asistată de calculator  asigură o tratare interdisciplinară a conţinuturilor date, prin accentuarea relaţiilor dintre diferitele domenii  de cunoaştere (discipline), prin asociere şi deschidere la noi domenii. În felul acesta lărgeşte câmpul de reprezentări care facilitează înţelegerea mai profundă a materiei noi de studiat;

¢IAC se dovedeşte a fi o metodologie ideală de prezentare a noilor cunoştinţe într-o manieră interactivă, care lansează diverse tipuri de întrebări celor care învaţă;
¢Programele folosite în cadrul IAC favorizează administrarea unor forme noi de evaluare şi de urmărire a progreselor înregistrate de elevi, cu accent pe aplicaţii tip problemă şi teste de progres;
¢Programele folosite pot asigura o analiză zilnică a randamentului învăţării, în condiţii de mai mare obiectivitate a aprecierii, diminuându-se intervenţia factorilor perturbatori de natură subiectivă;
¢IAC creează un mod conversativ de lucru, reuşind să întreţină un dialog intens calculator-elev, elev-calculator, încât achiziţia unor noţiuni noi să apară ca un produs interactiv bine încheiat;
¢IAC reprezintă una dintre metodologiile cele mai eficiente în antrenarea subiecţilor în jocuri pedagogice, stimulând inteligenţa, creativitatea din partea elevilor, perspicacitatea şi atenţia distributivă;
¢IAC încorporează în structura prezentării materiei o excelentă bază de demonstraţii, de exemplificare şi concretizare a cunoştinţelor fundamentale. În acest sens fie preia sarcini de laborator, reproduce anumite experienţe sau completează demonstraţii de laborator. De mare efect se dovedeşte simularea unor procese, fenomene naturale, fizice şi sociale cu evoluţii complexe;
¢Instruirea asistată de calculator poate aduce o contribuţie notabilă la pregătirea individului pentru acest nou stil de viaţă – pentru învăţarea continuă;
¢Concluzionând, IAC vine în sprijinul predării, al profesorului, nu în înlocuirea sau diminuarea importanţei acestuia” (Cerghit, 2006, pp. 299-303).

Dezavantajele utilizării I.A.C.
¢Etapele pe care le parcurge profesorul când utilizează instruirea asistată de calculator sunt:

1. Stabilirea/evaluarea necesarului de cunoştinţe şi deprinderi;

2. Fixarea obiectivelor/ţintelor de atins în concordanţă cu competenţele iniţiale ale elevului; 
3. Elevul este supus unei testări a nivelului iniţial de cunoştinţe;
4. Stabilirea mijloacelor şi a activităţilor care se vor desfăşura, precum și  a strategiilor didactice ;
5. Evaluarea este atent şi sistematic planificată, urmărind acumularea cunoştinţelor raportat la obiectivele stabilite;
6. Revizuirea procesului de instruire și revizuirea materialelor şi a activităţilor;

Dezavantaje:
-Componenta hardware este foarte costisitoare;
-Componenta software este şi ea costisitoare şi nu poate fi întotdeauna testată înainte de achiziţionare;
-Insuficienta instruire a resursei umane, fie profesori, fie elevi;
-Programa şcolară este foarte strictă şi nu permite alocarea de timp suficient instruirii asistate de calculator;
-Comunicarea elevilor are de suferit: se pierde obişnuinţa discuţiilor, capacitatea de a argumenta un subiect, se reduce capacitatea de exprimare verbală;
-Apare o izolare a elevului faţă de profesor şi colegii săi;
-Nu toţi elevii agreează o astfel de instruire, dacă se au în vedere stilurile de învăţare (cei cu stil practic preferă această metodă).


,,În conformitate  cu necesitățile elevilor și cu posibilitățile instituției de învățământ, instruirea poate fi realizată luând în considerare diferitele tipuri de relații ce intervin între ,,actorii” din sistem și diversele contexte de studiu care se pot crea.
¢studiu individual
¢studiu individual asistat
¢studiu într-o clasă virtuală
¢studiu în colaborare.” (Adăscăliței, 2007, p. 64)

Interacţiunea dintre învăţare şi tehnologie se dovedeşte a fi destul de complexă. Includerea colaborării, a medierii pe baza calculatorului şi a educaţiei la distanţă a pus într-o nouă lumină însăşi noţiunea de învăţare şi a ridicat semne de întrebare asupra celor mai importante supoziţii legate de studierea ei.
¢Calculatoarele au devenit importante în acest domeniu, districtele şcolare şi politicienii din întreaga lume stabilind drept obiectiv creşterea accesului la calculatoare şi Internet al elevilor şi studenţilor. De asemenea, ideea încurajării studenţilor să înveţe în grupuri mici a devenit din ce în ce mai accentuată. Totuşi, abilitatea de a combina aceste două idei (ajutorul oferit de calculator şi învăţarea colaborativă, sau tehnologia şi educaţia) pentru a îmbunătăţi procesul de învăţare rămâne o provocare pe care CSCL îşi propune să o rezolve”.(http://gerrystahl.net/cscl/CSCL_Romanian.pdf accesat la data de 11.10.2016, ora 19:35)

¢,,Spațiul virtual potențiază principiul împărtășirii în comun a unor informații sau competențe pentru a reuși în derularea unui proiect comun. Chiar dacă din punct de vedere fizic , spațial, învățarea on-line presupune separarea cursanților, din punct de vedere al schimbarilor cognitive (si nu numai), el presupune un permanent schimb, o dinamică a relațiilor inter si pluripersonale. Este adevărat că raporturile sunt incomplete, lipsind, de pildă, substratul emoțional, concretețea reporturilor interumane. ” (Cucoș, 2006, pp.111-112)

¢,,Învățarea colaborativă face legătura dintre demersurile singular ale educatului cu cele ale grupului din care face parte. Se creează un mediu prin care fiecare în parte își modelează edificiul cognitiv și-și construiește cunoașterea pornind și de la expeiențele sau informațiile altora. Tutorele are menirea de a stimula grupul, de a activa legăturile, de a consilia indivizi sau grupuri, de a valida, consacra și evalua cunoștințe sau căi de aflare a acestora.” (Cucoș, 2006, p.112)

           ,,Internetul constituie un dispozitiv ce favorizează și întreține gustul pentru învățarea prin colaborare. Ușurința de comunicare, de consultare sau de valoficare creează dorința de edificare a unui produs comun (un site educative, de pildă) , ce funcționează ca un referențial comun de învățare.” (Cucoș, 2006, p.112)
       
   Activitatea colaborativă presupune activități precum:
¢Schimbul de informații sau puncte de vedere între parteneri;
¢Delimitarea  unor obiective comune;
¢Planificarea și gestionarea în comun a timpului de învățare;
¢Organizarea efectivă a muncii prin detalierea și convenirea asupra unor etape;
¢Împărtășirea unor experiențe, competențe, cunoștințe validate personal;
¢Validarea împreună a unor ipoteze, sugestii, informații;
¢Dimensionarea în comun a unor dispozitive de accesare a cunoașterii;
¢Structurarea și definitivarea unor competențe ale grupului respectiv de învățare. (Cucoș, 2006)
¢Desigur, colaborarea virtuală poate și trebuie completată cu întâlnirile fizice, ce desăvârșesc și încununează ceea ce s-a început virtual. (Cucos, 2006, 115)


  Bibliografie:
¢Adăscăliței, A. (2007). Instruirea asistată de calculator. Didactica informatică. Ed. Polirom. Iași
¢ Cerghit, Ioan, Metode de învăţământ, 2006, Editura Polirom;
¢Cucoș, A. (2006). Informatizarea în educație. Aspecte ale virtualizării formării. Ed. Polirom. Iași
¢Rebedea, T. (2006). Învățarea colaborativă sprijinită de calculator: O perspectivă istorică. Articol accesat în data de 11.10.2016 la ora: 19:35 http://gerrystahl.net/cscl/CSCL_Romanian.pdf